Băsescu despre Ponta: „Fiecare minut în care nu își anunță demisia este o eroare”

Băsescu despre Ponta: Fiecare minut în care nu își anunță demisia este o eroare
Publicat: 13/07/2015, 15:20
Actualizat: 13/07/2015, 15:55

„El trebuia să facă acest lucru (să demisioneze, n.r.) de la bun început, de când i s-au adus la cunoștință acuzații legate de parteneriatul dintre cabinetul lui Șova și cabinetul lui. Era clar că falsificarea de documente nu-l va duce decât la inculpare. A lungit lucrurile și le-a încurcat, creând și o criză politică. Acum, în opinia mea, fiecare minut în care nu-și anunță demisia este o eroare”, a spus Traian Băsescu, la plecarea de la sediul PMP.

Întrebat cum comentează situația actuală a premierului Victor Ponta, urmărit penal în dosarul „Turceni-Rovinari”, Traian Băsescu a spus că acum abordarea lui Ponta nu poate fi decât una corectă, legată de demisia din fruntea Guvernului.

„Eu am fost adversarul acelei așa-zise incompatibilități, dar de ani de zile susțin faptul că Ponta și Șova au făcut afaceri ilegale la Turceni – Rovinari, bazate pe trafic de influență. Și iată că acum se întâmplă. Nu am niciun dubiu că Ponta și Șova au responsabilități în afacerea Rovinari-Turcineni, cum nu am niciun dubiu de ce Ponta a cerut partidului să-l protejeze pe Șova. Acolo s-au falsificat probe, or Ponta se pare că este părtaș la această falsificare a probelor de către cabinetul lui Șova. De asta mi s-a părut atât de la nelalocul ei acea descoperire de incompatibilitate care susține ca argumente, când de fapt e afacerea Turceni-Rovinari. Este cazul votului în diasporă, care a fost obstrucționat cu știința și cu instrucțiunile primului ministru, este cazul Rompetrol. Sunt destule, justiția nu are nevoie să intre în relația cu Ponta în lucruri mărunte și care sunt greu de susținut. Cred că acum abordarea lui Ponta nu poate fi decât una corectă, legată de demisie din fruntea Guvernului, nu are altă soluție”, a mai spus Băsescu.

Întrebat pe cine vede ca înlocuitor al lui Ponta la conducerea Guvernului, după o eventuală demisie, Băsescu a spus că aceasta este „o treabă a președintelui”.

„El va trebuie să negocieze cu o majoritate sau majoritatea să vină gata negociată la președinte, deși aici președintele are putere foarte mare în a spune: «Pe acesta îl desemnez». Mergem la Parlament și nimeni nu va îndrăzni să facă să cadă de două ori Guvernul pentru că se dizolvă Parlamentul”, a adăugat Băsescu.

Întrebat dacă PMP ar putea să participe la negocierile pentru formarea unui viitor Guvern, Traian Băsescu a spus că „PMP este prea mic să fie la negocierile de la masa celor mari”.

„PMP poate asista, poate să aibă un punct de vedere. Nu cred că PMP este un partid care poate decide coalițiile viitoare”, a precizat Băsescu.

Premierul Victor Ponta a fost pus sub inculpare, luni, în dosarul „Turceni-Rovinari”, în care este cercetat alături de Dan Șova, iar procurorii urmează să identifice bunurile acestuia, pentru ca o parte să fie puse sub sechestru. Procurorii i-au schimbat calitatea din suspect în inculat, dar nu au luat în cazul premierului măsura controlului judiciar.

Ponta a mers la DNA în cârje și a stat aproximativ 30 de minute, el spunând la ieșire că nu a dat declarații în dosarul în care este cercetat și că pentru audieri va reveni în luna august, când se va finaliza expertiza financiar-contabilă dispusă în cauză.

Întrebat dacă demisionează din funcția de premier, Victor Ponta a spus: „Nu vreți să facem politică în altă parte, nu la DNA? Ne vedem la partide, la Parlament”.

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a arătat luni, într-un comunicat de presă, că în dosarul „Turceni-Rovinari”, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de „inculpatul Victor-Viorel Ponta, la data faptelor avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat «Ponta Victor-Viorel», în prezent prim-ministru al României, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni), complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, spălarea banilor”.

În 5 iunie, Victor Ponta a ajuns în fața procurorilor DNA, care l-au anunțat că este urmărit penal în dosarul „Turceni-Rovinari, pentru fapte care ar fi fost săvârșite în perioada în care acesta a fost avocat.

DNA a cerut atunci Camerei Deputaților să avizeze urmărirea penală pe numele premierului și pentru conflict de interese, însă solicitarea a fost respinsă de către deputați, în 8 iunie.

În 14 iunie, când trebuia să meargă la DNA pentru a fi audiat în dosarul Turceni-Rovinari, Ponta s-a internat la Spitalul Universitar Medipol din Istanbul, unde o zi mai târziu a fost operat la genunchiul stâng. După externarea din spital, Ponta a decis să rămână în Turcia și pentru tratamentul de recuperare, întorcându-se în țară în 8 iulie, după o absență de aproape o lună.

La cinci zile după ce s-a întors în țară, Ponta a anunțat, printr-o scrisoare adresată liderilor social-democrați și postată duminică seara pe Facebook, decizia de „a nu mai ocupa nicio funcție de conducere” în PSD, până la momentul în care își va demonstra nevinovăția față de acuzațiile care îi sunt aduse în justiție.

„Există însă și o situație nouă, specială, față de care trebuie să reacționez: președintele PSD este anchetat de DNA (nu conteaza cum și de ce!). Și alți colegi ai noștri au renunțat temporar la funcțiile politice pentru a-și lămuri situația juridică. Iar eu nu pot să cer altora să facă un sacrificiu pe care eu nu sunt dispus să mi-l asum! Pentru a nu lăsa ca această situație să afecteze PSD, vă aduc la cunoștiință decizia mea de nu mai ocupa nicio funcție de conducere în Partid până la momentul în care imi voi demonstra nevinovăția față de acuzațiile aduse (în ce mă privește nu funcționează prezumția de nevinovăție prevazută de Constituție!)”, se spune în mesajul adresat Rovanei Plumb, președintele CN al PSD , lui Andrei Dolineaschi, secretarul general al PSD, precum și membrilor BPN, ai CeXN și Consiliului Național al partidului.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal